Pas, pas, poc!

A fost odată și încă o dată

o frântură, o ruptură,

o convenţie arbitrară.

A fost odată o oglindă uitată,

A fost odată un basm,

A fost de două ori.

O ruptură de ritm și rimă.

Pas, pas, poc!

A fost odată un bufon de curte care-și iubea dansul. Nu-și avea damă, ci o oglindă spartă, modelată, aranjată din cioburile care îi compuneau corpul. Erau o pereche perfectă. Ea nu-i ieșea din cuvânt, din pași, din încăpere sau din iluzie. El nu o călca niciodată. Nu îi atingea cioburile, nu îi spunea cât de grotească este, pentru îi era creaţie. Până când… Pas…pas…poc!

Era odată, la curtea unui domn, un bufon numai ai lui. Stăpânul îl alesese pentru că era singurul care putea să-i aducă zâmbetul. Exagerat de bleg, de stângaci, de împiedicat. Stupid de amuzant, greu de ignorat. Mai bun decât orice glumă care nu era el. Era hohot vinovat, dar fără de regret. Toată fericirea lui până când…pas… pas…poc!

A fost odată un băieţel care visa să danseze, dar de fiecare dată când încerca, se rănea. De fiecare dată când se întâmpla, râdea în oglindă. Nimeni nu-i spusese că dansul nu-i al lui. Nu-l știa nimeni, era doar oglinda. El continua și continua și continua până când… Pas, pas, poc! Și oglinda s-a spart. Din cioburi și-a modelat tot ce avusese vreodată. O monstruozitate care să-i poarte pașii strâmbi spre miraj.

Se spune că a fost o zi în care bufonul nimănui, după ce-și aruncase trupul pe podea, înăbușit în râsul domnului, s-a dus să-și repete dansul fără pași cu iubita lui prăfuită. Începuse să înţeleagă și să alerge-n propriu-i cerc de umbră mai mare, mai tare, mai tare, până când… Pas, pas, poc!

A fost o zi în care domnul și-a pierdut bufonul și odată cu el, singurul lucru care îl mai făcea fericit. A fost o zi în care oglina nu a mai fost nici prăfuită, nici ciobită, nici oglindă. O zi în care domnul a trebuit să-și lase coroana, să-și pună pălăria și să danseze fără iluzie. Pas, pas, poc!

A fost o ultimă zi a basmului, în care sătenii, auzind geamătul realităţii, au dat busna-n cocioaba celui despre care nimeni nu știa nimic. A celui ascuns, nocturn și solitar. Când l-au descoperit, dansa. Dansa, fără coroană, într-o baltă de sânge și de cioburi. Se rănea, dar râdea. Își învăţase dansul.

Pas, pas, poc!

Regele nebun, Corneliu Baba