Tu te iubeşti?

,,Iubirea este o emoție, un sentiment de afecțiune puternică, născut din înrudire, admirație, bunăvoință, respect, compasiune, tandrețe, interese comune, în general, din emoții pozitive. „

Să te iubeşti înseamnă să te accepți , să te respecți, să te îngrijeşti.

A iubi şi a te iubi sunt două stări care merg pe acelaşi drum până când prima componentă se ramifică datorită trăsăturilor sale specifice.

Oare poți iubi dacă nu te iubeşti? Eu cred că da.

În primul rând, începem să iubim de când ne naştem. În stadiul de bebeluş care abia conştientizează ce nume i-a fost atribuit, nu putem spune că subiectul se cunoaşte pe deplin şi că este  împăcat cu persoana sa, deoarece nu ştie nimic despre el şi nici nu îl interesează. Cu toate acestea, îşi iubeşte părinții. Chiar dacă acel pui de om nu poate vorbi, ne dăm seama din gesturile sale, precum strângerea degețelului în mânuțele sale mici, plânsul până când primeşte afecțiune şi este luat în brațe sau, pur şi simplu, după zâmbetul său. 

Cum iubeşte dacă nu se iubeşte? Simplu! Dăruieşte, cum ştie şi cum poate, exact ce a primit. 

Tu te iubeşti?

Te accepți? Cu bune şi cu rele? Când te uiți în oglindă eşti mulțumit de ce vezi? Dacă nu, gândeşte-te de ce nu. Nu eşti mulțumit de tine?  De ce?  Fiecare părticică din tine care nu îți este pe plac poate fi modificată. Cum? Prin tine! Tu eşti singurul care poate schimba ceva,  care îşi poate modela personalitatea.

Poți fi fericit dacă nu te iubeşti?

Nu. Nu poți. De ce? Pentru că unicul responsabil pentru fericirea  ta eşti TU! Dacă tu duci o luptă cu propria-ți persoană şi o pierzi,atunci ai pierdut din start războiul cu ceilalți, din vina ta. Ai toate armele posibile la tine, dar nu le foloseşti. Chiar vrei să faci asta? 

Poți iubi fără să te iubeşti?

Poți. Dar nu este o iubire deplină. Poți să te dăruieşti întru totul persoanei iubite, dar  nu te vei dărui ție. Ți-ar plăcea să vezi cum cel care-ți e drag e nefericit lângă tine pentru că tu eşti aşa? Vrei să creadă că el e cauza nefericirii tale şi să plece din viața ta? Dacă nu, fă un efort! Fă ceva!  Dacă nu pentru tine, fă-o pentru el!

Iubeşte-te ca să îi faci pe ceilalți fericiți!

Iubeşte-te! Du-te şi uită-te în oglindă! Analizează-te, fă cunoştiință cu tine, observă-ți defectele şi calitățile. Acceptă-te! Dacă nu, îndepărtează tot ce nu îți place. Înfloreşte-ți atributele! Gândeşte-te prin câte ai trecut până aici, cum le-ai făcut față situațiilor dificile, cum te-ai dezvoltat, cum ai crescut. Gândeşte-te la tot ce ai făcut. Iubeşte-te!

Iubeşte-te! 

Eşti o persoană minunată!


Un gând despre „Tu te iubeşti?

Lasă un comentariu