Capete și priviri
Obligate să domine sau să se supună,
Jocuri interpersonale de clipiri,
Ignorare, trecere sau ură.
Nejustificabile, specific umane,
Animalice-n origini,
Animate-n gesturi mutuale,
Reacții fără de pricini.
Susținere sau retragere,
Ferite de răspuns,
Teatrale și de prefacere,
Ale privitului de ajuns.
Războiul privitului
Bufonul Nimănui m-a creat și m-a aruncat în mare, ca să învăț să înot. M-a înzestrat cu mâini și picioare cu care să mă zbat până la mal, oricare ar fi acea întindere de nisip pustie, pe care doar el știe ce mă așteaptă. Cu membrele mele aveam să ating, să strâng, să construiesc și să distrug, ca să-i pot crea eul. Când am început să mă fac, în lichidul pântecului, mi-a dăruit urechile, să-i pot asculta cântările și poruncile. Nasul mi l-a dat ca să-i miros, diferențiez și memorez pe cei ca mine, când va fi clipa.
Când a venit, mi-a dat gură ca să strig, să mă fac viu și auzit, să mă hrănesc și să spun ce mă doare. Cel mai de preț dar s-a ivit odată cu lumina, formele, culorile. Cu detaliile și umbrele și s-a sfârșit în privire, când s-a transformat în război.
Văd, cu ochii mei, ochi mai slabi. Ochi străini, ochi care se pleacă. Eu, cu privirea mea, distrug. Surprins, obligat să mă privească, să mă domine sau să mi se supună, mi l-ai pus în față de celălalt, la fel de sălbatic ca mine. Cu aceleași mâini, urechi, nas, gură.
De ce acest mare pântec de nisip ne pune chip în chip?
„Eye Conversation” – de Ivana Besevic.
Veni Vidi Vale 